Ecumenismul – Comunicat al Sfintei Comunitati a Sfantului Munte Athos

4 octombrie 2007
 

Comunicat al Sfintei Comunitati
a Sfantului Munte Athos

Recenta vizita a Papei Benedict al XVI-lea la Patriarhia Ecumenica, cu ocazia praznuirii Sfantului Andrei (30 noiembrie 2006), sarbatoarea tronului patriarhal, si vizita ulterioara a Arhiepiscopului Hristodul al Atenei la Vatican (14 decembrie 2006) au pricinuit impresii, aprecieri si reactii variate. Lasand la o parte estimarile pozitive sau negative pe care presa secularizata le-a facut pe marginea acestor evenimente, vom insista asupra aspectelor care privesc mantuirea noastra, pentru care am iesit din lume in pustia Sfantului Munte.

Ca monahi aghioriti, respectam Patriarhia Ecumenica, sub a carei jurisdictie canonica ne aflam. Cinstim si respectam pe Patriarhul nostru Ecumenic, Bartolomeu, si ne bucuram de cele pe care in chip placut lui Dumnezeu si cu multe osteneli le lucreaza in folosul Bisericii. Mentionam in mod deosebit apararea cu darzenie si tenacitate, in mijlocul unor conditii potrivnice, a drepturilor incontestabile ale Patriarhiei Ecumenice, sustinerea Bisericilor Ortodoxe Locale aflate in situatii dificile si grija pentru transmiterea mesajului Bisericii Ortodoxe in lume. De asemenea, noi, monahii aghioriti, respectam Biserica Greciei din care provin cei mai multi dintre noi, precum si pe Prea Fericitul ei Intaistatator.

Cu toate acestea, cele petrecute in timpul recentelor vizite, a Papei la Fanar si a Prea Fericitului Hristodul la Vatican, au pricinuit o profunda mahnire in inimile noastre.

Dorim si ne vom lupta toata viata sa pastram comoara incredintata de Sfintii Parinti, pe care ne-au lasat-o ca mostenire Sfintii Ctitori ai Sfintelor noastre Manastiri si pururi pomenitii parinti dinainte de noi. Traim pe cat putem Taina Bisericii si Credinta Ortodoxa neintinata potrivit celor pe care zilnic le invatam din Sfintele Slujbe, din citirile sfinte si din intreaga invatatura a Sfintilor Parinti, care este formulata in scrierile lor si in hotararile Sinoadelor Ecumenice. Pazim ca pe lumina ochilor constiinta noastra dogmatica, pe care o edifica cercetarea cu placere a luptelor pline de ravna si a izbanzilor impotriva feluritelor erezii, a luptelor Sfintilor Parinti Marturisitori, si mai ales ale celui intre Sfinti Parintelui nostru Grigorie Palama, ale Cuviosilor Mucenici Athoniti si ale Cuviosului Mucenic Cozma, Protosul Sfantului Munte, ale carui Sfinte Moaste cu multa evlavie le sarutam si a carui sfanta pomenire o praznuim. Ne temem sa tacem ori de cate ori se pun probleme care privesc mostenirea lasata de Parinti. Simtim greaua raspundere fata de cuviosii parinti si frati ai intregii Comunitati athonite si fata de poporul credincios al Bisericii, care priveste la monahismul athonit ca la pazitorul neinduplecat al Sfintelor Traditii.

Vizita Papei la Fanar, pe de o parte, si a Arhiepiscopului Atenei la Vatican, pe de alta, au adus, poate, unele foloase de importanta lumeasca, insa in timpul lor au avut loc unele manifestari care sunt in dezacord cu normele eclesiologiei ortodoxe si s-au incheiat angajamente care nu vor fi de folos nici Bisericii Ortodoxe si nici crestinilor eterodocsi.

Mai intai, primirea Papei s-a facut ca si cum era vorba de un episcop canonic al Romei. in cadrul ceremoniei de primire, Papa purta omofor, a fost intampinat de catre Patriarh cu cuvintele: „Bine este cuvantat cel ce vine intru numele Domnului”, ca si cum ar fi fost vorba despre unsul Domnului, a binecuvantat pe cei aflati in biserica si i s-a cantat polihroniu ca unui Prea Sfintit si Prea Fericit episcop al Romei. De asemenea, asistarea Papei purtand omofor la Dumnezeiasca Liturghie ortodoxa, rostirea lui „Tatal nostru”, imbratisarea liturgica acordata Patriarhului sunt manifestari care depasesc simplele rugaciuni comune. si toate acestea au loc in timp ce institutia papala nu a facut nici un pas inapoi in privinta invataturilor ei eretice si in politica ei, ci, dimpotriva, in practica promoveaza si incearca in mod evident sa intareasca Uniatia si dogmele despre primat si infailibilitate, inaintand mai mult in promovarea rugaciunilor comune interreligioase si a hegemoniei papei de la Roma, intrezarita prin ele.

In legatura cu intampinarea Papei la Fanar, ne-a mahnit in mod deosebit si faptul ca mijloacele de informare in masa au repetat informatia falsa – fapt inadmisibil – cum ca troparele cantate atunci au fost alcatuite de un monah sau de niste monahi athoniti. Profitam de ocazie ca sa instiintam cu responsabilitate pe evlaviosii crestini ca alcatuitorul lor nu este si nu putea fi un monah athonit.

Apoi, straduinta Prea Fericitului Arhiepiscop al Atenei de a stabili relatii cu Vaticanul in chestiuni sociale, culturale si de bioetica, precum si orientarea spre apararea in comun a radacinilor crestine ale Europei (pozitii care se regasesc si in Declaratia Comuna de la Fanar a Papei si a Patriarhului) pot fi considerate inofensive, in principiu, deoarece tintesc la cultivarea legaturilor pasnice dintre oameni. Cu toate acestea, este important ca aceste actiuni sa nu dea impresia ca Ortodoxia si Occidentul se sprijina si astazi pe aceleasi baze si sa nu conduca la uitarea distantei care desparte Traditia Ortodoxa de ceea ce in mod obisnuit este cunoscut drept „spirit european”. Europei (Apusene) i se datoreaza aparitia unui sir de institutii si actiuni anticrestine, cum ar fi: Cruciadele, Inchizitia , comertul cu sclavi, colonialismul. Asupra acesteia apasa tragica ei divizare prin ruptura Protestantismului, prin catastrofalele razboaie mondiale, prin umanismul antropocentric si ateismul ei. Toate acestea sunt consecintele deviatiilor teologice ale Romei de la Ortodoxie. Ereziile papale si cele protestante, inventate una dupa alta, au indepartat din lumea occidentala pe Hristos cel smerit al Ortodoxiei si in locul Lui l-au instalat pe omul modern. Sfantul Episcop Nicolae [Velimirovici] al Ahridei si Zitei scria din Dachau: „Asadar, ce este Europa? Papa si Luther… Aceasta este Europa in nucleul ei, din punct de vedere ontologic si istoric”. Iar sfintitul Staret Iustin Popovici completeaza: „Conciliul II Vatican constituie renasterea tuturor umanismelor europene…, deoarece Conciliul a insistat cu incapatanare sa fie pastrata dogma infailibilitatii papale”, si conchide: „Fara indoiala, principiile si fortele culturii si civilizatiei vest-europene lupta impotriva lui Hristos”. De aceea este important sa fie promovat duhul smerit al Ortodoxiei si sa fie sustinute radacinile cu adevarat crestine ale Europei unite, acelea pe care Europa le-a avut in primele veacuri crestine, in vremea catacombelor si a celor sapte Sfinte Sinoade Ecumenice. Se impune ca Ortodoxiei sa nu i se puna in carca pacate straine ei si, mai mult decat atat, sa nu se dea impresia europenilor, descrestinati ca reactie la abaterile Crestinismului Occidental, ca Ortodoxia se identifica cu acela, caci altfel nu va putea fi marturisita drept singura Credinta adevarata in Hristos si singura nadejde a popoarelor Europei.

Este foarte evidenta neputinta romano-catolicilor de a lepada hotararile sinoadelor ulterioare, numite de ei ecumenice, care au decretat ca dogma pe Filioque, primatul papal, infailibilitatea papei, stapanirea lumeasca a pontifului roman, harul creat, imaculata conceptie a Nascatoarei de Dumnezeu, Uniatia. Cu toate acestea, noi continuam asa-numitele vizite protocolare, atribuind Papei cinstirile cuvenite unui episcop ortodox si incalcand o serie de Sfinte Canoane care interzic rugaciunile in comun, in timp ce dialogul teologic naufragiaza in mod repetat, si cand este scos la suprafata din adanc, iarasi se afunda.

Toate indiciile conduc la concluzia ca Vaticanul nu se orienteaza spre lepadarea invataturilor eretice, ci spre reinterpretarea lor, adica spre cocolosirea lor.

Eclesiologia romano-catolica se schimba de la o enciclica la alta, de la asa-zisa eclesiologie deschisa a Enciclicei „Ut Unum Sint” la exclusivitatea eclesiologica a Enciclicei „Dominus Jesus”. Este vrednic de consemnat faptul ca aceste doua puncte de vedere romano-catolice sunt contrare eclesiologiei ortodoxe. Constiinta de sine a Sfintei Biserici Ortodoxe, ca singura Biserica Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca, nu recunoaste „bisericile” si confesiunile eterodoxe drept „biserici surori”. Biserici surori sunt numai Bisericile Ortodoxe Locale. Nici o alta referire similara la biserici surori nu este permisa din punct de vedere teologic.

Dogma despre Filioque este prezentata de catre partea romano-catolica drept o alta expresie legitima a invataturii despre purcederea Duhului Sfant, echivalenta din punct de vedere teologic cu invatatura ortodoxa despre purcederea „numai de la Tatal”. Punct de vedere pe care, din pacate, il sustin si unii teologi de-ai nostri.

De altfel, Pontiful tine la primatul papal ca la un privilegiu de neclintit, asa cum se vede si din recenta stergere a titlului de Patriarh al Occidentului de catre actualul Papa, Benedict al XVI-lea, din referirea la slujirea universala a Apostolului Petru si a urmasilor lui, mentionata in cuvantarea sa rostita in biserica Patriarhiei, precum si dintr-un cuvant recent de-al sau care cuprinde si urmatoarele:

„In comuniunea cu urmasii Apostolilor, a caror unitate vazuta o garanteaza urmasul Apostolului Petru, Comunitatea Catolica Ucraineana (n.a. Unita) a izbutit sa pastreze vie Sfanta Traditie in integritatea ei” [1].

Uniatia este intarita si confirmata in multe si variate feluri, in ciuda declaratiilor contrare rostite din cand in cand de papa. Aceasta pozitie nesincera o marturiseste, pe langa alte situatii, si interventia provocatoare a anteriorului Papa, Ioan Paul al II-lea, care a condus la naufragiu dialogul ortodoxo-romanocatolic de la Baltimore, precum si de scrisoarea actualului Papa trimisa cardinalului Liubomir Huzar, Arhiepiscopul uniat al Ucrainei. in epistola in cauza (22/2/2006) se mentioneaza cu emfaza:

„Se impune sa asiguram prezenta celor doi mari purtatori ai unicei Traditii (cel latin si cel rasaritean)… Misiunea incredintata Bisericii Greco-Catolice, care se afla in deplina comuniune cu urmasul Apostolului Petru, este indoita: pe de o parte, sa pastreze in chip vazut, in cadrul Bisericii Catolice, Traditia rasariteana, iar pe de alta sa favorizeze convergenta celor doua traditii, marturisind nu numai faptul ca ele se imbina intre ele, ci constituie chiar o profunda unitate in diversitatea lor” [2].

In acest sens, manifestarile de curtoazie precum vizitele Papei la Fanar si a Arhiepiscopului Atenei la Vatican, fara a exista premiza unitatii de Credinta, reusesc pe de o parte sa creeze impresii false de unitate si sa indeparteze lumea eterodoxa de a privi Ortodoxia ca pe adevarata Biserica, iar pe de alta parte sa toceasca simtul dogmatic al multor ortodocsi. si, mai mult decat atat, ii imping pe unii dintre crestinii ortodocsi evlaviosi, care se nelinistesc pentru cele ce se savarsesc in mod nepotrivit si impotriva Sfintelor Canoane, la ruperea de trupul Bisericii si la crearea de noi schisme.

De aceea, din dragoste pentru Ortodoxia noastra, cu durere pentru unitatea Bisericii si urmarind pastrarea fara inovatii a Credintei Bisericii, proclamam in toate directiile cele hotarate in Sinaxa Extraordinara Dubla a Sfintei Comunitati a Sfantului Munte din 9/22 aprilie 1980:

„Credem ca Sfanta noastra Biserica Ortodoxa este Biserica cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca a lui Hristos, care are plinatatea harului si a Adevarului si pentru aceasta are succesiunea apostolica neintrerupta.

Dimpotriva, «bisericile» si «confesiunile» Apusului au denaturat in multe locuri credinta Evangheliei, a Apostolilor si a Parintilor, sunt lipsite de harul sfintitor, de Tainele adevarate si de succesiunea apostolica…

Dialogul cu eterodocsii nu este condamnabil in masura in care are ca obiectiv sa-i informeze pe acestia asupra Credintei Ortodoxe, astfel incat sa se reintoarca la Credinta Ortodoxa, atunci cand acestia vor accepta iluminarea dumnezeiasca si li se vor deschide ochii.

Dialogul teologic in nici un caz nu trebuie sa fie insotit de rugaciuni in comun, de participari la adunarile liturgice si cultice, precum si de alte actiuni care pot da impresia ca Biserica noastra Ortodoxa ii accepta pe romano-catolici ca pe o Biserica deplina si pe Papa ca pe episcopul canonic al Romei. Astfel de actiuni ii inseala si pe crestinii ortodocsi si pe cei romano-catolici, creandu-le impresia gresita ca aceasta este parerea pe care o are Ortodoxia in ceea ce-i priveste…

Cu harul lui Dumnezeu, Sfantul Munte, ca si poporul ortodox al Domnului, ramane statornic in Credinta Sfintilor Apostoli si a Sfintilor Parinti si din iubire fata de eterodocsi, care sunt ajutati in mod substantial atunci cand ortodocsii, prin pozitia lor ortodoxa consecventa, le descopera gravitatea bolii lor spirituale si modul vindecarii lor.

Incercarile nereusite de unire ale trecutului ne invata faptul ca o unire permanenta si dupa voia lui Dumnezeu, in Adevarul Bisericii, presupune o pregatire si o cale diferite de cele urmate in trecut si, dupa cum se vede, sunt urmate si astazi.”

Semneaza:
Toti Reprezentantii si Intaistatatorii celor douazeci de Sfinte Manastiri ale Sfantului Munte Athos reuniti in Sinaxa. Cu permisiune pentru reproducere pe orice cale.

Note:
[1]. Ziarul Katholiki, nr. 3046/18- 4-2006.
[2]. Ibidem.


Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X